Depresia unui popor

Modul in care evolueaza Romania in ultima perioada seamana tot mai tare cu mentalitatea unei persoane aflate in depresie cronica.

Aici s-a ajuns in urma unor experimente psihologice desfasurate in ultimii 70 de ani. Sa ma explic.

In anii 30-50 s-au efectuat de catre pshihologi experimente pe caini. Astfel, au fost alese 3 grupuri de caini. Primul grup primea in prima etapa cate un soc electric controlat de anumiti factori ( latrat, scarpinat etc). Al doilea grup primea socuri aleatoare, indiferent de ce faceau. Al treilea grup nu primea nici un fel de soc, era grup martor.

S-a constatat dupa o vreme ca primul grup isi pastra tonusul, in timp ce al doilea devenea tot mai apatic in timp. Grupul martor se comporta la fel mereu.

A doua etapa a experimentului a constat in pozitionarea cainilor intr-o cusca cu 2 compartimente, despartite printr-un gard care putea fi trecute printr-o simpla saritura.
Urmau sa se aplice socuri electrice cainilor, iar modul in care socurile se incheiau era sarirea in cealalata parte a custii.

Primul grup ( cel cu socuri controlate) a invatat sa sara in partea sigura relativ repede, fara sa fie nevoie de prea multe repetitii ale socurilor. S-a constatat de asemenea ca se memora raspunsul corect la o eventuala repetare a experimentului dupa ceva timp.

Al doilea grup nu a invatat nicicum. Nici macar nu se ridicau de jos. Indiferent de intensitatea curentului, de alti stimuli aplicati, devenisera apatici. Ajunsesera intr-o asemenea stare de apatie, incat si daca erau infometati cate 2 zile, iar in cealalata parte a custii era un salam, nu mai faceau nici atat efort cat sa treaca la infulecat. Asta in conditiile in care socurile necontrolate nu mai se aplicau de foarte mult timp.

Al treilea grup s-a comportat similar cu primul.

Situatia Romaniei sau a romanilor mi se pare foarte asemanatoare. Au fost 50 de ani in care s-au aplicati stimuli necontrolati, in care nu iti puteai controla asupritorul si voia lui si ajungeai sa suferi de multe ori indiferent de ce faceai. Apoi au fost vreo 10 ani in care cei care aveau puterea cautau sa se imbogateasca ei. Socurile aplicate erau din nou aleatoare, neexplicate sau neintelese suficient. Au fost disponibilizari, inflatie galopanta, confiscarea valutei, tepe organizate nepedepsite si neoprite. Cei care se imbogateau nu aveau decat o caracteristica in comun in ochii populatiei : ocolirea regulilor, legilor si o semi-haiducie.

Au fost si cativa ani de normalitate, insa prea putini. Dupa care a urmat perioada 2007 pana in prezent, cand din nou s-a instaurat haosul. Aproape nimic nu crestea dupa vreo regula clara.

Dupa atatia ani de evolutii anormale, stimuli necorelati intre ei, protectie a celor care incalca regulile, nu ar trebui sa ne mire prea mult starea natiunii. De asemenea, nu ar trebui sa ne mire ca romanii care au plecat in tari care ofera stimuli clari se integreaza foarte repede iar unii chiar au rezultate remarcabile. Intr-un mediu predictibil, in care daca faci fapta X primesti rasplata Y, asa e si normal sa se intample. In haos nu se dezvolta niciodata nimic.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în speculatii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Depresia unui popor

  1. dan.enache09 zice:

    Opiniile de aici sunt corecte, insa nu trebuie scoase din context. Consider ca Romania se gaseste in prezent in maximul existentei ei. Cu o securitate externa foarte buna, reusind sa starneasca macar atentia unor colosi precum Ucraina sau Rusia, cu o libertate de circulatie aproape de ideal si cu probleme interne nu mai grave fata de orice alta tara din zona, Romania isi pastreaza cursul evolutiei.

    E normala aparitia oligarhilor, a imbogatitilor de carton, a coruptilor; ar fi fost total anormala lipsa lor. E normal ca aspectele negative ies primele in evidenta, insa uitam cate lucruri pozitive avem in prezent fata de generatia parintilor nostri, lucruri care nu sunt mai putine decat vecinii nostri, daca analizam punctele de plecare ale fiecarei tari ex-comuniste.

    Dupa caderea comunismului, prioritatea era ca romanii sa uite gustul crevetilor, a conservelor de peste si fricii de a nu mai apuca tacamurile de pui, dupa o coada de 3 ore. In ceea ce priveste educatia, sistemul sanitar ori infrastructura, ceea ce doare cel mai mult, acestea sunt prioritati de nivel secund pentru un stat in curs de dezvoltare, cu politicieni fara o formare initiala de reprezentanti ai poporului nu doar ai familiei sau al cercului sau; exceptia – sistemul de drumuri, care trebuia abordat prioritar. Niciodata nu au fost bani pentru profesori, medici sau artisti.

    Daca privim global situatia, vom observa ca in Romania sunt perspective de crestere mult mai mari decat in orice stat vest-european, ca viata sociala, conexiunile intre oameni sunt foarte bune, accestul la cultura acesta saraca se face facil, turismul, desi scump este in dezvoltare permanenta, serviciile – de ce nu – abordabile si de calitate, o industrie decenta, bazata pe investitii straine, o agricultura care creste si ea, dupa dezastrul post-revolutionar (Romania este in 2010 al 5-lea producator mondial de porumb).

    Desigur, vom gasi exemple negative. Mereu vor fi usor de expus si de gasit altele si altele. Supararea generatiei noastre deriva din lipsa rabdarii, a capacitatii umane de a astepta fructele unei munci de generatii. Si e normal. Imbratisand doar o cultura economica liberala nu sunt in nici un caz simpatizantul actualului presedinte ori al partidului sau a politicii ultimilor ani. Incerc doar sa analizez politica romanilor, cea care ne-a permis incepand cu Evul Mediu sa ramanem o natie cat de cat omogena, cu o religie unitara, cu o oarecare autonomie si sa evitam miscari civice, inter-etnice.

    Imi aduc aminte de Eminescu, care critica foarte dur politicienii timpului sau. Acum daca analizam perioada Carol I, avem senzatia ca Romania a facut atunci progrese uluitoare si oameni de stat precum Ion C Bratianu, Mihail Kogalniceanu, C.A. Rosetti, Gheorghe Cantacuzino, P.P. Carp etc. Sunt modele demne de urmat. Eu unul nu as dori ca peste 100 de ani romanii sa aiba senzatia ca Basescu, Boc, Udrea, Nastase, Iliescu, Vacaroiu, chiar si Tariceanu au fost eroi ai patriei. Insa nu e chiar de neglijat dezvoltarea tarii, pana la un punct pe care, ma repet, il vad maximul istoric al romanilor.

    • stoie zice:

      Nu am negat niciodata progresele facute de Romania ca stat. Ci cele facute de romani ca popor. Ca si cealalta parte a Europei vede asta se vede in modul in care au investit in Romania.

      In majoritatea statelor emergente din UE, ponderea investitorilor straini este concentrata in principal pe productie, in timp ce in Romania in retail. Asta ne face buni doar de consum, nu de productie, din punctul lor de vedere.

      Abordarea mea diferita fata de ceea ce abordez de obicei, pornise de la un studiu psihologic in care am observat multe asemanari cu evolutia noastra comuna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s