Deci se poate… chiar daca e dureros uneori

Romania a ajuns la fundul sacului. Oamenii de toate felurile, de la bugetar la privat incep sa simta ca banii s-au cam terminat banii. Se tin cu dintii de posturile lor.

Fie acea reforma a statului da roade, desi ma indoiesc, fie oamenii simt ca fara acel salar va fi mai greu in casa. Iar joburile nu mai sunt pe toate gardurile, ca in anii precedenti. Inca sunt semne ale nepasarii fata de locul de munca, fata de datoria fata de client, insa rasar tot mai des si celelalte semne. Ca ne pasa sa ne facem treaba bine. Ca nu mai dam cu flit oricui ne iasa in cale.

Am cateva exemple in sensul acesta.

1. Am niste invatacei intr-un fel de practica, in care ar trebui sa invete hardware, software si cam tot ce stiu eu sa ii invat. Culmea e ca initiativa a fost doar a lor. Copii de 17 ani isi doresc sa invete ceva practic, care ulterior sa ii poata ajuta intr-un loc de munca sau in pregatirea pentru a-si alege o facultate si/sau meserie.

In anii dinainte de 2009 asa ceva nu s-a mai intamplat. Nici unul din cei cu care aveam contact nu si-a exprimat vreodata dorinta de a veni benevol si a invata sa faca ceva practic, consumand din timpul ce il puteau dedica distractiei.

Ba mai mult, la toate interviurile de angajare ce le-am tinut una din primele intrebari era „Cat voi fi platit? Pentru cate ore?”. Experienta nu prea aveai de la cine sa ceri. Rar se mai intampla sa fie cate cineva care pe la sfarsitul interviului sa spuna ca stie sa faca una sau alta. Intai ma intereseaza banii. Ca eu nu prea stiu sa fac multe asta e altceva, dar eu merit cat mai multi bani. De ce? Pai asa!

Contactele cu practica studenteasca se rezumau la 3-4 vizite sa ne imprietenim putin dupa care clasica intrebare ” Poti sa imi dai si mie o stampila ca am facut aici practica?”

Ceva s-a schimbat acum. Daca pana acum nu verifica nimeni niciodata cat cum si unde fac elevii/studentii practica, am avut o surpriza sa primesc o astfel de vizita. O profesoara a unuia din invatacei, cu salariul taiat, a venit cu autostopul pana in oras sa vada unde fac elevii ei practica. Cauta firma cu firma, in toate locurile, intreband peste tot ce face elevul, ce invata etc.

Pana acum de ce nu s-a putut? Erau salariile mai mari, erau prime, era al 13-lea salar etc. Acum si cu mai putini bani si cu greutati mai mari, decidem sa muncim mai mult. Sau poate ne e frica de ce s-ar intampla fara acel salar…

2. Pana acum 2-3 ani cand cumparai ceva mai voluminos de la vreun magazin cu „transport inclus” la usa blocului erai pus sa iti cari singur in casa sau ti se cereau 10-20 ron/etaj. Mai nou o parte din aceste lucruri vin gratuit iar cei care livreaza sunt si atenti sa nu iti zgarie produsele sau prin casa cand ajung. Sunt platiti mai bine si de aia fac asta? Nu! Chiar mai prost. Dar fac asta pentru ca frica pazeste via. Daca cumva sunt dati afara ei stiu ca isi gasesc greu in alta parte.

3. Au reaparut cei care cauta de lucru in parcarile supermarketurilor. De la „nu aveti nevoie de o bona” la „va pot ajuta eu sa transportati mobila la domiciliu, o urcam pana unde aveti nevoie pt 30-50 ron”. Unde sunt vremurile cand bonele cereau salarii ca programatorii sau transportatorii de marfa te luau la misto la distante mici, carat la etaj sau onorarii sub 100 ron?

Vazand toate astea imi amintesc de Cinderella Man, unul din filmele mele preferate.

Si spun din nou ca exista viata dupa criza.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în personal, Uite ca nu se poate!. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s