Cum mi-am petrecut ultima zi de criza

Dimineata. Ora 05.30

Duduitul economiei ma trezeste. Imi tiuie urechile de la camioanele care cara marfa la export prin Timisoara.

Nu de alta, dar centura noastra face legatura doar intre Arad si Lugoj. Nu are rost sa interzicem mersul prin oras tirurilor, ca doar nu strica soselele. Si daca le strica, se vor bucura asfaltangiii. Doar strada mea e reparata cam la 6-8 luni in fiecare an. Pe o lungime de 1 km.

Ma trec transpiratiile la gandul ca voi pierde agitatia din ziua aceasta mare. Ma gandesc deja ca toate masinile din oras azi vor claxona de bucurie, ca la meciurile pe care nationala de fotbal le castiga cu Insulele Feroe. Cand colo vad ca il claxonau doar pe un biet politist care intorcea pe linie continua, in masina personala. In interes de serviciu imi zic.

Purced cu entuziasm spre lucru, bucurandu-ma de gropile din asfalt. Ma gandesc ca sunt facute de camioanele din noaptea dinainte.

La lucru insa nu inteleg de ce nimeni nu zambeste azi. Parca tuturor le-a murit o pisica sau un maidanez.

Cum insa ziua buna se cunoaste de dimineata, m-am bucurat putin mai tarziu sa zaresc un reprezentant al Politiei Locale care ne-a intrat in firma. Dorind sa ne intrebe ce doleante avem ma gandesc. Sau cum ne poate ajuta Primaria in ceva feluri birocratesti sa ne dezvoltam mai bine. Cand colo, stupoare…

Bravul nostru slujbas al statului se gandise ca trebuie sa luam o amenda. Ca in grabnica lor plecare cu camioanele la export, vreun concetatean al nostru s-a grabit si a luat (din greseala desigur!) scrumiera aferenta intrarii in orice sediu cilivizat. Si cum la catastif trebuie sa fie scrumera, nu se poate rezolva decat cu amenda problematica problema. Chiar daca ti se pierd 3 astfel de obiecte pe zi in camioanele diversilor cetateni, daca nu ai cand vine slujbasul local, trebe amendata infractiunea!!!

Si ce mai conteaza acum ca in dreptul articolului cu precina zice ca intai esti avertizat, dupa care amendat daca nu te conformezi… Bugetul orasului trebe alimentat cu banii celui care savarseste astfel de infractiuni. Adevarate atentate la bunul mers al lumii.

Asadar dragii mei, in ziua ultima a acestei crize , am aflat ca de fapt statul iasa din criza. De fapt el poate nici nu a fost vreodata, ca doar de aia s-o fi numind „stat”. Doar noi ne-am miscat, adeca nu am stat. Si ne tot miscam cu capul de mese. Sus – jos sus – jos. Ne gandim cu infrigurare cum putem noi ajuta acest stat care face mii de km de autostrada pentru noi, care ne asigura o justitie corecta, rapida si ne protejeaza in general de toate relele.

Si am vrea sugestii despre cum il putem urni mai bine din loc. Cei rautaciosi vor spune ca vrem sa ii dam drumul in prapastie, dar noi nu ne gandim deloc la asa ceva….

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în crestere economica, Criza, personal, Uite ca se poate!. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Cum mi-am petrecut ultima zi de criza

  1. Alma Lluvia zice:

    Adevarul e ca zilele astea ma bate gandul sa ma mut in Japonia. Chiar si la multe sute de ori peste nivelul maxim acceptat de radiatii in atmosfera, trebuie sigur e mai bine ca la noi, unde cica e aer curat.

  2. stoie zice:

    In spiritul zilei de azi am putea chiar declara razboi Japoniei si sa ne rugam apoi sa ne ocupe…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s