10 ani…

Drama omului care trece prin viata fara a-si aminti unde a fost sau incotro se duce e una pe care nici macar el nu o stie.

Sa te trezesti uitat de cei ce te apreciau, ignorat de cei pe langa care treci si injurat de cei pe care ii saluti este probabil cel mai urat lucru care i se poate intampla cuiva.

Iar daca acela a fost in perioada lui lucida un om extraordinar, capabil de lucruri marete, ale carui realizari inca se vad si astazi in orasul in care a trait, drama este cu atat mai mare.

Sa traiesti doar cu iluzia ca vei putea reveni la acel fost tu care putea sa fie maret e dureros. Nu stiu cat poate un om duce o astfel de povara. Cat dureaza pana o ia razna? Pentru unii o zi, pentru altii o o viata.

Banuiesc insa ca de acolo de unde esti poti sa te bucuri cand iti vezi urmasii laudandu-te si amintindu-si de tine doar cu cele bune. Vazand in ei doar calitatile mostenite de la tine.

In razboiul nostru zilnic cu lumea se intampla rar sa luam o gura de aer si sa multumim pentru ce avem. De aici de unde sunt acum, sper sa fii mandru de noi, acolo unde esti, tata.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în nostalgie, personal. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s