De marti… Degeaba…


Este un banc care spune ca nu e nevoie sa ţii un cerber lângă o oală cu smoală în care fierb români în iad, pentru că îl trag singuri in jos pe cel care se ridică puţin deasupra celorlalţi. Pana acum nu prea am crezut in bancul ăsta, însă tinde să se adeverească. Să ma explic…

În urmă cu 2 ani am plantat lângă mormântul tatălui meu un braduţ. Frumuşel foc, ţi se umplea inima de bucurie când îl vedeai. Micuţ, cu crengile ţinând piept vântului cu dârzenie, părea sa nu ii pese că îl plantasem abia pe la sfârşitul lui octombrie. Era atât de frumos că îţi venea sa îl iei acasă. Am constatat cu vreo 2 luni mai târziu ca cineva chiar a făcut asta. Mi-a furat braduţul din cimitir.

Întrucat locuiesc la parter, mi se întampla destul de des să mă enervez ca lumea îmi trecea pe sub geam, preferând sa meargă pe ţărana murdară in loc de ciment solid. Aşadar am decis că a venit vremea sa îi civilizez plantând un gard micuţ de fier pentru a inconjura bruma de verdeata cu care m-a catadicsit proprietatea. Zis şi făcut.

Ne-am pus sa calculăm, să măsuram, să săpăm, să imploram vecinii sa facem un dram de bine blocului pe banii noştri. Am reuşit într-un final, împarţind in 2 bucaţi aria ce urma să o împrejmuim. O bucată de 6 m si una de 12 m. Sudate în pari batuţi în pământ la 40 cm, să fie solide, să nu cumva să se darame la primul cetăţean turmentat care decide ca a găsit o bancă numai bună.

Am fost foarte mândru de gardul meu. Vreo 4-5 saptamani poate. După care porţiunea mică a disparut… 6 m de gard sudat, bătut în pământ, greu de pus şi mai greu de scos… Însă se pare ca nu suficient de greu încat sa împiedice pe cineva determinat. Dacă ştiam că acei 30-50 de lei pe care îi luau de la fier vechi meritau 3-4 nopţi de muncă pe furiş, le dădeam eu banii sa îmi sape pământul, că şi aşa era numai buruieni… Dar unora le place… gardul.

„Nu-i nimic” mi-am spus încrezător în puterea exemplului dat societăţii. Siguranţa mea că exemplul celui care trudeşte fară sa dispere va triumfa m-a făcut sa perseverez. Şi a venit o noua primavara. Cu floricele, cu albinuţe, cu ghoicei, cu lacrimioare… Un deliciu!

S-a hotarat aşadar subsemnatul sa desăvârşească capodopera şi să înceapă marea plantare a gardului viu împrejurul mosiei. Baiat de oraş însă, în mintea mea buxus creşte numai la magazin, cu 6 lei pirpireaua de gărduleţ, cam de 10 cm înălţime. Cu toate astea, am decis să plantez întai 6, apoi încă 6 mici buxuleţi. Mi-au zis ei oameni înţelepţi că munca îmi va fi în zadar, dar cum să îi cred?

Aceşti răutacioşi îmi voiau numai distrus visul şi spiritul!

Am zis NU!

Eu voi invinge!

Şi am învins. I-am udat, de 2 ori pe zi. I-am plivit. Le-am vorbit (nu mamă, nu îmi trebuie pastile) în somn.

Într-o zi frumoasă am văzut că iubirea mea pentru micii copacei îmi e impartaşită!!! Mai era cineva care iubea acele minunăţii la fel de mult ca mine! Atât de mult încat a decis să îl ia acasă pe unul din ei, întocmai precum bradul sau gardul…

În toată stradania mea, nu reusesc să înţeleg ce poţi face cu un brad smuls din pământ din cimitir. Sau de ce sa rişti câteva nopţi de pândă, frica şi bătaie dacă eşti prins pentru un gard de 6 m, pe care abia îl duc 3 oameni. Sau ce naiba îţi vine de te pui sa furi un ghemotoc de buxus. Şi am o nelămurire : Ce mai e de furat? Să ştiu ce să nu mai plantez.

Sursa foto

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Criza, economie, educatie, fun, inspirational, nostalgie, personal, trist dar adevarat, Uite ca nu se poate!. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la De marti… Degeaba…

  1. RalucaS zice:

    Of,ce oameni!Sincer ma intristeaza lucrurile astea,exista atatia oameni nepasatori si indiferenti incat e greu sa cred ca se va mai schimba ceva.Ce om pierdut si fara Dumnezeu trebuie sa fii ca sa furi un bradut din cimitir fara sa te gandesti ca are o semnificatie aparte pt cel care l-a plantat?Si cum sa-l sadesti in gradina ta stiind de unde l-ai luat?In fine,n-are rost sa te superi,mi-e mila de sufletele lor urate.
    Drum bun si distractie placuta.Pup.

    • stoie zice:

      Asta este, nu pot privi decat cu un zambet amar viitorul. Sper ca totusi sa incerce sa imi fure si cei 2 pomi mai marisori din fata geamului, nu de alta, dar au inceput sa ma deranjeze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s